Categoric sunt o ființă solitară și autonomă. Îmi place solitudinea dar și posibilitatea de a alege să relaționez cu alții. Adesea muncesc singur si aceasta îmi oferă oportunitatea de a lucra fără să convertesc în cuvinte ce și de ce fac.

Totuși sunt lucruri pe care fie nu poți, fie e mai bine să le faci cu alții. Astfel, ieri am avut plăcerea de a primi primul meu voluntar, Aris. El este un animal de oraș și totuși, deși neobișnuit cu munca fizica, este dornic să învețe și netimid în a se implica și pune mâna. Vremea nu a fost favorabilă, căci bătea abitir vântu, așa că ne-am apucat după prânz de muncă. Totuși am făcut într-o juma de zi cât aș fi făcut eu într-o săptămănă, asta presupunând că aș fi reușit de fel.

Astfel am terminat podul. Am finalizat montarea stâlpilor și am făcut balustradă de sfoară, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici.

Am  ridicat și acoperișul casei de baie. Cu mare dificultate am ridicat mai întâi grinzile principale iar apoi peste ele, grinzile secundare. A fost de muncă și singur nu aș fi răzbit dar împreună am făcut ceva fain și Aris a lăsat ceva în urma lui.

Cum vremea nu a fost favorabilă am petrecut mult timp în casă la povești despre viețile noastre, despre natură, despre munții Cernei, despre case din materiale naturale și despre detașarea de societate. În puține puncte gândeam la fel dar tocmai aceasta a făcut experiența interesantă pentru că fiecare prin discurs își susținea punctul de vedere și respectându-și interlocutorul.