Dacă ai culege tot grâul și nu ai planta un bob ai rămâne fără grău. Dacă tai pădurea și nu ai planta un copac ai sa rămâi fără pădure. Nu ce folosim denotă lipsă de grijă față de această planetă ci modul iresponsabil în care folosim ce avem ca și cum ar fi o resursă infinită.

Când am pornit să construiesc podul, primul gând a fost să cumpăr buștenii și scândura necesară. Mult, puțin, nu știu căci am ales calea complicată: să tai lemn tânăr din jurul meu și să fac din el podul. Regula? Orice tai, tai de unde îi desiș, și de acolo de unde din aceeași rădăcină pleacă mai mult de o tulpină. În plus nu presupune transport. Astfel pădurea poate să respire mai bine, nu am omorât nici o plantă, și nu am poluat cu emisiile nici unei mașini de transport.

Pentru trecerea râului am doborât două trunchiuri mai vânjoase luate de lângă pod fiind greu de cărat chiar și în doi. Lemnul de la stâlpii podului, din salcie, tot de pe malul râului le-am luat. Sper în timp să prindă rădăcină și astfel să întărească podul. Suprafața de călcare este din arin sau fag pe care i-am luat din pădurea din apropiere de unde era lăstărișul mai mare astfel încât trunchiurile să fie căt mai înalte și fără crengi.

După câteva zile de muncă de unul singur iată ce a ieșit. E drept că mai trebuie să fac mână curentă dar deocamdată mă bucur tare pentru primul lucru construit pe acest teren. Acum însă pot trece cu ușurință de pe o parte pe alta de la drum direct peste râu direct pe lângă grădină și până la locul viitoarei case. Abea aștept.