Orice construcție, are la partea superioară un acoperiș menit să protejeze de precipitații, soare și vânt. Utilitatea nu este însă singura sa funcție, de aceea acoperișurile pot căpăta învelitori diverse. Te invit să descoperim un alt fel de a pune chipiu pe căsuța ta, un mod ce presupune muncă, imaginație și creativitate și mai puține drumuri la magazin.
Acoperișurile verzi sunt soluția vie, ce redă naturii terenul ce l-a împrumutat construcției, integrând construcția în mediul înconjurător. La acest atelier o să înveți cum să faci acoperișuri verzi (lucrând la trei acoperișuri), și ce să nu faci (demolând un acoperiș).

Născut din Țărână este un proiect în județul Mureș de (re)descoperire de tehnici și materiale naturale. Folosind forța trupurilor, și doar rareori utilaje, am construit o casă din saci umpluți cu pământ, un beci îngropat, o casă de baie, o bucătărie de vară (mistuită într-un incendiu), o grădină de legume, o viață liniștită departe de lumea urbană.
Acesta este doar începutul căci unele proiecte trebuiesc remediate, altele finalizate. Apoi construcții din materiale forme și tehnici urmează să fie ridicate sau nu au fost decât visate.
Este un incredibil loc pentru a experimenta în construcții, permacultură, viață off grid, pentru a te conecta cu natura, pentru a descoperi ciuperci, fructe și plante sălbatice medicinale și comestibile, pentru a întâlni noi culturi și tradiții, locale și globale.


Atelierul își propune să „atace” trei fronturi de lucru:
– acoperișul casei de baie (1);
– acoperișul beciului îngropat (2);
– acoperișul anexat casei de pământ (3).
Cele trei fronturi de lucru le-am gândit astfel încât să explorezi:
– structuri (la înălțime, la nivelul solului, înclinate);
– materiale structurale (lemn rotund și lemn drept, soiuri de lemn);
– hidroizolații (epdm și pvc);
– materiale și tehnici de protecție (geotextil, carton, membrane cu crampoane, decojire și tratare anti carii);
– moduri de așezare a pământului și substratul.
Ne dorim ca participând la acest atelier practic să acumulezi atât bazele teoretice (sintetizate într-un suport de curs), cât și experiența practică necesară să poți porni la drum.
1. Acoperișul casei de baie
Casa de baie este o structură între patru copaci vii, compartimentată cu panouri de stuf, și acoperită cu un acoperiș verde. Este împărțită în toalete compost, dușuri și chiuvete. Copacii mișcându-se în bătaia vântului, lemnul fiind nepotrivit ales, iar cariile atacând lemnul, acoperișul este nesigur și trebuie demolat.
Acoperișul va fi integral demolat, vom pune noi grinzi principale și secundare folosind lemn nou de calitatea corespunzătoare și corect protejat. Vom refolosi ce se poate, vom hidroizola, vom proteja hidroizolația și din nou vom pune pământ vegetal.
Acesta este cel mai complex proiect al acestui atelier. Dificultatea este dată de lucrul la înălțime care ridică probleme de securitate, dar și de transport al materialelor (lemn, hidroizolație și mai ales pământ) și sculelor.




2. Acoperișul beciului îngropat
Beciul îngropat este o structură din saci umpluți cu pământ parțial clădită într-un deal. Structura a fost realizată în 2020 și de atunci răbdător așteaptă să fie complet îngropată.
Structura acoperișului și hidroizolația sunt deja pe poziție. Ce mai rămâne să facem împreună este să îngropăm drenajul ce înconjoară construcția, și apoi să acoperim totul cu pământ vegetal ce îl vom aduce mai din deal de beci.
Acesta este ce mai ușor proiect al acestui atelier deoarece este nevoie doar de pământ ce va putea fi transportat cu roabe, fără să fie necesar de scări sau lucru la înălțime.


3. Acoperișul anexat casei de pământ
Casa de pământ, este o locuință din saci umpluți cu pământ ce a fost gândită parțial îngropată. De aceea solul trebuie să „ajungă” la nivelul acoperișului.
Pentru a nu muta munții de pământ vom crea o structură din lemn verde, atașată acoperișului și sprijinită pe pământ, peste care vom pune o hidroizolație și apoi pământ în saci de legume pentru a preveni alunecarea.
Acest proiect este opțional depinzând de numărul de participanți, cât de bine ne descurcăm cu precedentele proiecte cât și în funcție de vreme. Poate fi un proiect interesant fiind un mix între cele două proiecte anterioare.


Atelierul practic se desfășoară între 14 mai și 21 mai 2023 zile efective de lucru (5 zile) fiind de pe 15 mai până pe 19 mai 2023. Totuși nu te lăsa intimidat de programul de mai jos. Acesta a fost sintetizat înainte să ne cunoaștem și îl vom adapta la nevoile tale și ale grupului.
Duminică 14 mai 2023
Te așteptăm în cursul zile să te cazezi, să facem un tur de prezentare a dotărilor și proiectelor, și să te cunoști cu prietenii mei patrupezi, 5 câini ciobănești și 5 pisici. Nu întârzia mai mult de ora 18 pentru a nu rata cina cu drag pregătită și pentru a putea să ne cunoaștem cu toții.
Luni-Vineri 15 mai -19 mai 2023
Vom lucra pe rând la cele trei proiecte, sau poate în paralel dacă vom fi o echipă mare. Deși toate informațiile sunt în suportul de curs, pe care îl vei primi duminică seara, în fiecare dimineață vom aborda unul din capitole, sau/și întrebări pe care le ai. Oricum vom discuta și peste zi și orice întrebări ai.
Sâmbătă 20 mai 2023
Vă propunem o drumeție în Sovata de-a lungul Via Transilvanica, poate o vizită la muzeul Pălăriilor de paie din Crișeni, o drumeție pe dealurile înconjurătoare, sau poate toate trei. Dacă sunteți determinați putem lucra, dar am prefera să descoperiți acest colț de țară. Iar seara facem un mare foc de tabără la un pahar de vorbă, bere sau vin, râzând și cântând (dacă ai un instrument muzical adă-l cu tine).
Duminică 21 mai 2023
După ce luăm micul dejun, fiecare pornește spre căsuța lui, să sperăm cu amintiri plăcute, cu noi prietenii și cu un bagaj serios de cunoștințe.
Zilnic
8:00-8:30 Mic dejun
8:30-9:30 Capitol de teorie
9:30-13:30 Program de lucru
13:30-15:00 Prânz și siestă
15:00-19:00 Program de lucru
19:00-19:30 Cină

Tudor, este arhitect ca pregătire și constructor din pasiune. Cu timpul a observat pe alții construind și cu 4 ani în urmă și-a făcut curaj să înceapă să construiască folosind materiale naturale. De atunci a construit folosind multe tehnici și materiale, atât pe propriul teren cât și pentru alții.
Andreea și Sergiu sunt tineri părinți ce au ales să se îndepărteze de lumea artificială a orașului și să se apropie de lumea naturală a naturii. Au ales să învețe alături de copila lor despre plante, flori și ciuperci, și să împărtășească cu noi, pregătind mese copioase și sănătoase.

Cazarea se va face la cort, cortul propriu. Ar fi bine de ai cu tine și un rând de haine călduroase adițional sacului de dormit și izoprenului. Serile pot fi reci iar umiditatea este mare.
Apa potabilă vine direct din vârful dealului din propria fântână.
Energia electrică vine de la panouri fotovoltaice. Există atât prize usb cât și prize de 220v.
La bucătărie avem apă curentă, deși doar rece, și o plită pe gaz unde putem găti.
Toaleta va fi în casă, cel puțin atâta vreme cât casa de baie nu are acoperiș. În casă este toaletă uscată compost și apă curentă, și poate cu puțin noroc un duș cald.
Ești oaspetele nostru așa că te vom trata ca atare. Te așteptăm duminică seara cu o cină caldă, peste săptămână avem trei mese pe zi, iar duminică la inchiderea atelierului nu vei pleca decât după micul dejun.
„Într-un trup sănătos o minte sănătoasă’ de aceea punem mare preț pe ce vei mânca. E primăvară așa că vom culege ce natura ne oferă. Vom completa cu produse locale precum legume proaspete, lactate, tofu și ouă. Hrana precum vezi va fi vegetariană și cu drag pregătită de Andreea.

Ce ne lipsește vom lua din sat sau din Sovata unde avem Kaufland, Lidl și Penny. Precum vezi avem tot ce ne trebuie, însă dacă vrei să aduci ceva anume suntem ok cu asta. Fi însă cumpătat căci avem doar un mic frigider iar când suntem mulți deșeurile tind să se adune.


Atelierul este deschis pentru minim 6 și maxim 10 participanți. Dacă nu ai experiență în construcții nu este important, tot ce contează este să vrei să înveți lucruri noi și să fi dispus să te murdărești pe mâini. Indiferent de ești mai firav sau mai bine clădit, bărbat sau femeie te vei putea descurca.
Costul de participare este de 900 lei/persoană.Dacă dorești să participi alături de partenerul/partenera tău/ta, costul pentru acesta este de 500 lei.
Totuși dacă vrei să participi și costul este o barieră nu te îngrijora. Este nevoie mereu de o mână de ajutor în gospodărie și voluntari sunt bineveniți la grădină, la întreținerea terenului, lucrări de construcție și amenajare la casă, web content, editare foto/video.
Ne dorim să împărtășim ceea ce știm și suntem. Este drept că ne adunăm pentru a învăța despre acoperișuri verzi dar nu trebuie să ne rezumăm la asta. Ce știm despre construcții din materiale naturale, viață off grid, plante și ciuperci, vom împărtăși. Iar 10% din ce vom încasa va fi donat către o cauză pe care poți să o alegi la înscriere: o tabără pentru copii nevoiași, un proiect de protecția mediului, un muzeu etnografic local.
Pentru a putea participa conpletrază acest formular.
La înscriere vei primi și datele de plată. Locul tău va fi rezervat după achitarea unui avans nerambursabil de 200 lei/persoană, de aceea te rugăm să te înscri când știi sigur că poți participa.
Iar dacă acest proiect nunse potrivește cu nevoile tale, sau cu programul tău vezi și Atelier practic – construcții din materiale naturale sau Consultanță – construcții din materiale naturale

Atelierul se va desfășura în Ghindari, jud Mureș, la 15 km de Sovata, și 45 km de Sighișoara sau Târgu Mureș. Terenul este literalmente în mijlocul pădurii și îl puteți identifica cu ușurință pe Google Maps sau Ways căutând „Născut din Țărână” sau folosind acest pin.
