Soba rachetă – un proiect de o vară

Acum un an, am contactat doi oameni din secuime cu privire la construirea unei sobe rachetă. A o construi cineva pentru mine ieșea din discuție, dar de un sfat clar aveam nevoie.

Unul dintre ei m-a refuzat respectuos din capul locului. Al doilea însă după o discuție lungă a fost dispus să îmi facă o vizită pentru a vedea situația concretă, să îmi pună la dispoziție planuri pentru sobă mea, să mă viziteze la începutul șantierului să îmi explice cum să pregătesc materialele și o listă de materiale. Am stabilit chiar și un preț, dar când am pus tot ce am discutat pe mail pentru a avea totul scris, confirmarea a venit cu un preț majorat. Asta m-a deranjat căci dacă în doar două zile a schimbat prețul, atunci probabil vor apărea și altele pe parcurs diferite față de înțelegerea inițială. Așa că am decis că mă voi descurca cu propriile forțe.

Am pus dar mâna pe o carte tradusă în română la editura Tei și apoi cu o idee de bază am trecut la o carte mai tehnică în limba engleză. Aceste cărți sunt:

Ianto Evens & Laslie Jackson = Încălzitoare cu masă termică

Erica Wisner & Ernie Wisner = The rocket mass heater – Builders guide complete step-by-step construction,Maintenance and troubleshouting

Înarmat dar cu informațiile necesare m-am pus pe imaginat însă am întâmpinat o problemă: cum încălzesc trei camere cu o singură sobă, camera de zi și alternativ două dormitoare? Cele trei camere nu au perete comun și lungimea traseelor de fum nu ar fi fost egală deci implicit nici tirajul. Mi-am pus mintea la cobtribuție și am „inventat” un sistem dual de evacuare a fumului controlat printr-un șuber.

Astfel la ieșirea din corpul principal al sobei rachetă șuberul separă evacuarea în două trasee diferite: unul care merge direct prin banca încălzită și al doilea, accesibil doar după mutarea șuberului, prin pardoseala holului și apoi al celor două dormitoare (trasee încă neexdcutatd).

Pe la mijloc de iunie 2021 am pornit pregătirile. Primul pas a fost să creez conturul spațiului în care urma să construim soba și să procur materialele de construcție.

Câteva date tehnice
Secțiune cameră ardere 18x18cm = 324cm² (103%)
Diametru horn ridicător 20cm = 314cm² (100%)
Diametru horn evacuare exterior 20cm = 314cm² (100%)
Diametru tuburi îngropate 2x15cm = 2x176cm² = 352cm² (112%)

Bhtoi standard 200l cu capac
Diametru butoi 55cm
Înălțime butoi 88 cm

Înălțime gură alimentare 40cm
Lungime cameră de ardere 60cm
Înălțime horn ridicător 135cm
Înălțime peste horn ridicător 5cm
Înălțime horn evacuare 450cm
Înălțime horn evacuare peste acoperiș 150cm

Lungime trasee bancă încălzită 2,50m
Lungime trasee dormitoare 12,0m (neconstruit încă)

Material construcție:
Corpul sobei și al băncii din cărămidă din demolări
Gură alimentare și cameră ardere – cărămidă refractară 24x12x6cm
Horn ridicător și horn evacuare la interiorul casei – tuburi refractare 20/25cm diametru cu înălțime 15cm
Horn evacuare la exteriorul casei – tub inox termoizolat 20/25cm diametru cu înălțime 100cm
Ciment refractar pentru liprea carămizilor din arzător și a tuburilor de evacuare di i teriorul casei
Argilă cu nisip ca mortar între cărămizile simple, pentru umplitură și pentru spătar

Acum că avem un plan, un contur și materiale de conztrucția împreună cu un bun prieten, Mihai, ne-am apucat de treaba.

Primul pas a fost ca în interiotul conturului să creeăm.o fundație formată din poatriș cam cât oul de găină bine bătuut cu maiul peste care am așezat un strat de cob tare uscat pentru a crea un strat suport plan pentru carămidă. Această fundație este necesară deoarece greutatea sobei și mai ales a băncii este remarcabilă.

Soba a fost relativ ușor de construit având planuri cărămidă cu cărămidă în cartea soților Erica & Ernie Wisne. Greul de aici a pornit căci am inventat la fiecare pas. Am creat sistemul de fixare al șuberului făcut de un meșter fierar din sat care ne-a permis să mo tăm două seturi de tuburi de evacuare, două pentru bancă și două pentru dormitoare. Având nevoile de două tuburi pentru pentru două dormitoare am ales tot două tuburi și pentru banca încălzită. Am ales tuburi cu diametru de 15 cm astfel încât suprafața cumulată a secțiunii lor să fie cel puțin cât suprafața secțiunii camerei de ardere (2x176cm²=352cm² > 324cm²), Pornind de la șuber am dat o ușoară pantă către hornul de evacuare din tuburi ceramice, pe care alături de banca încălzită le-am construit abea prin iulie. Apoi am stat și ne-am hodinit căci ploi au fost multe și nu am putut să dăm gaură în acoperiș și hidroizolație.

Abea la sfârșit de august după ce am termoizolat și hidroizolat acoperișul am reușit să ieșim cu hornul de inox și să inaugurăm soba.

Iaca că au trecut 5 luni de la inaugurare, și a venit momentul evaluării. În principiui sunt mulțumit comparând cu confortul termic de care am avut parte în anii anteriori. Totuși soba nu aș spune că m-a uimit dar nu cred că este de vină designul ci mulți alți factori.

Astfel:
– volumul încălzit este mare și înălțimea camerelor este mare;
– pereții au masă termică mare și absorb masiv căldură;
– pereții nu sunt complet uscați;
– există pierderi de căldură datorită lipsei de etanșeitate la ușa de intrare, în jurul ferestrelor, la contactul dintre acoperiș și perete la dormitoare;
– pardoseala suspendată nu este termoizolata;

– lemnul folosit nu este uscat și de aceea temperatura de ardere este scăzută;
– traseul din interiorul băncii înălzite este prea scurt de aceea se recuperează prea puțină căldură;
– traseul secundar din cele douâ dormitoare nu este construit;
– nu am o clapetă care să închidă complet evacuarea și astfel să păstreze mai multă vreme căldura.

Acum este însă iarnă și mă odihnesc. Vedem noi peste vară cum să îmbunătățim situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *