Adesea imi bag nasul pentru a vedea ce face un dulgher, un instalator, un electrician, caruțasul tractoristul, grădinarul sau văcarul. Si adesea am fost intrebat: „de ce te intereseaza pe tine astea dat fiind ca esti doar arhitect!”.

Mereu am crezut ca orice stii in plus nu strica, asa ca acum cand o venit timpul sa construiesc acoperisul bucatariei de vara nu a trebuit decat sa scormonesc prin experientele mele dulgheresti si de voluntar in ale reabilitarii monumentelor si iata ca nu a fost greu sa aflu ce sa fac.

Mai intai am ajustat lungimea capriorilor. Apoi am pus primul lat si cu ajutorul unui sablon i-am pus si pe restul. Uneori a trebuit sa luam din caprior fiind prea gras, alteori a trebuit sa punem pene fiind prea subtire. 20 de randuri si 60 de lati mai tarziu structura de sustinere era gata. Am triplat primul rand pentru corecta inclinatie si treptat am asezat tiglele. Cum am ales sa pun tigla veche recuperata de pe o casa am avut de furca cu a selecta ce pun pe acoperis caci ba erau roase si ciobite, ba erau indoite in fel si chip.

Totusi lipsa de experienta practica a fost, caci ce ar fi luat unui meserias 2 zile, noua ne-a luat 2 saptamani.

Acoperisul nu ii gata caci am ramas fara tigle consumand mai bine de 40 de tigle pe metru patrat asa ca am pus prelata pe partea din spate a acoperisului si am pus tigla de coama si am incheiat pentru moment povestea.

Probabil as fi putut apela la un dulgher dar desi cu oamenii nu ma comport astfel, acest acoperis a fost o declaratie de dragoste cladita din transpiratie, degete zdrelite de fierastrau, frica de inaltime depasita de unii si stat in pozitii ciudate ore intregi. Si poate mai mult decat orice este un acoperis cladit nu cu bani ci cu optimismul si daruirea celor ce au muncit alaturi de mine. Multumesc!!