Apă din deal

Era încă 2021 și verde iarba când m-am apucat de treabă. Anul a fost ploios și puțina vreme bună am alocat-o pentru acoperiș (urmează și acel articol) însă în noiembrie a vdnit rândul și proiectului de branșare la apă a casei.

Ideea originală a fost de a creea un rezervor format din 4 inele de beton plasate în sol argilos, care să fie umplut de izvorul ce l-am folosit în ultimii 2 ani.

Astfel am cumpărat 4 inele de beton de 110cm diametru exterior și 50 cm înălțime plus capacul aferent. Cu ajutorul unui mic buldo-excavator am transportat inelele în vârf de deal și am săpat groapa aferentă.

Am coborât inelele unul câte unul cu brațul buldo-excavatorului folosind o șufă. Aici am „greșit” într-o oarecare măsură căci între inele era bine dacă aș fi pus un cordon de argilă care sa facă astfel toate cele 4 tuburi un întreg.

Fiind un sol nu argilos ci argilă cu intruziuni de nisip foarte fin am crezut că solul va fi impermeabil și doar apa din izvor va umple rezervorul. Totuși planul din vale nu s-a potrivit cu cdl din deal căci după o săptămână izvorup a secat iar rezervorul nostru a devenit fântână umplându-se prin capilaritate. Bănuiesc că izvorul a luat-o prin zona de minimă rezistență reorientându-se spre fântână.

Am renunțat dar la țeava care vedea de la izvor și am dat gaură doar prin peretele fântânii pentru țeav ce duce la vale. Acum că totul dra în poziție am început sa astup în jurul fântânii astfel încât țeava să fie protejTă de îngheț. Dar evident că nu i-am dat de capăt și asta mă va costa mai târziu.

Buldo-excavatorul a îngropat țeava de la fântână până la limita de proprietate și a săpat și șnt pentru țeava de pe teren și pentru cele două cămine dar au rămas în grija mea să pun țeava și să creez căminele înainte de a le îngropa dorind să fiu sigur că țeava are o permanentă înclinație descendenta spre casă.

Căminele le-am construit din salcâm deoarece este rezistent la putrezire. Am creat o rama din scandura de brad, am pus pe colțuri stâlpi de salcâm de vreo 5-7 cm iar pe e terior crengi de salcâm de 2-4 cm pe măsură ce am umplut cu pământ.

Căminul din deal găzduiește doua filtte și va avea apă și pentru bucătăria de vară. Caminul din vale va avea fobinet exterior pentru grădină. Cum însa nu mai erau nici bani nici timp pentru a meșterii capace am pus doua bete orizontale peste care am așezat snopi din lujerul florilor de „mărită-mă mamă și apoi o veche prelată peste.

Totul a mers ca uns până în februarie când brusc apa a devenit nepotabilă căpatănd gust și miros ca de combustibil și mai rău era gălbuie și prin fierbere se formau fulgi roșii la suprafață. Era însa prea iarnă, prea înghețat totul și prea frig, așa că am renuțat să mai folosesc apa pentru uz alimentar.

Acum e martie deja și începe sa se încălzească, pe a este meleaguri îi mai frig, așa că mi-am pus în minte sa golesc fântâna să descopăr problema. Problema a fost ușor de identificat când fântâna era aproape goală și aruncând apă cu găleata am observat cum apa se scurgea peste frunzele și iarba în descompunere, apoi lângă fântână și printre inele în interior. Faptul ca nu am pus arhlgilă între inelele de beton, și faptul că nu am umplut cu pământ permitea spălarra frunzelor în descompunere direct în fântână. Dar îi bine că îi doar asta căci odată completat cu pământ și dat înclinație corespunzătoare, totul va fi din nou bine.


https://youtu.be/fERy6-nKn3I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *