De pe 9 pe 16 mai mi-am propus să reconstruiesc bucătăria de vară. Am organizat și un atelier practic cu voluntari, Construcții cu baloți de paie, dar planul nu s-a potrivit cu condițiile meteo motiv pentru care am oprit lucrările după trei zile, iar atelierul de pe 16 pe 23 mai l-am anulat anunțându-se și mai multe ploi.
Totuși în cele trei zile cât a fost însorit am realizat lucru fain.
Ziua 0 – 9 mai 2021
Trei dintre voluntari au sosit, Oana, Thomas și Teo. Le-am prezentat casa, grădina, beciul îngropat și casa de baie. S-au instalat în corturi și am stat la povești în jurul mesei. Oameni tineri și frumoși, dornici să împartă cu mine experiența de a construi o structură de lemn.
Ziua 1 – 10 mai 2021
Lemnul ce urma să îl folisim era depozitat pe locul vechii bucătării de vară, de aceea mai întâi am eliberat locul. Am ordonat deci lemnul pe diverse tipuri, lungimi și grosimi.


Cum noua bucătărie am construit-o pe locul vechii bucătării, am folosit vechile tălpi de fundare care fiind din piatră nu au fost afectate. Am curățat deci în jurul fiecărei tălpi și am aranjat din nou talpa acolo unde se înclinase.
Folosind aceeași tehnică am mai creat două tălpi de fundare pentru pergola ce urmează să fie creată în fața beciului îngropat ca extensie a bucătăriei de vară.
Am săpat deci două gropi de circa 50x50cm și 75cm adâncime pe care am „tapetat-o cu geotextil și am umplut-o cu pietriș de râu. Peste am așezat ceva nisip și o lespede de piatră prin care am pus o tijă filetată de 12mm și 1m lungime.


După masă am ridicat pe poziți și 4 din stâlpii bucătăriei. Am dat gaură mai întâi pentru a face lic piuliței de pe tijă, și o gaură de circa 30 cm lungime pentru tijă.
Am ridicat stâlpui și i-am centrat pe tijă lăsăndu-i apoi să gliseze până la lespedea de piatră. Aici nu ne-am bătut prea mult capul căci pietrele nu erau perfect plane dar în timp prin greutatea cobstrucției lemnul va prelua forma puetrei.
Pentru a ne asigura de verticalitatea și stabilitatea stâlpilor am folisit temporar lați cu care să creăm triunghiuri (formă nedefirmabilă deci rigidă). La unii stâlpi am bătutut țăruși de care am prins aceste diagonale, iar în alte situații le-am prins direct de stâlpii aduacenți.






Video ziua 1
Ziua 2 – 11 mai 2021
Aseară a ajuns și Alex care și-a luat pauză de la propriul șantier să dea o mână de ajutor. Acum suntem patru. Mama ne prepară mâncăruri delicioase și noi piesă cu piesă ridicăm bucătăria de vară.
Cum ieri am ridicat 4 dintre stâlpi acum cu toții știu cum să procedeze la ridicarea celorlați 4 stâlpi ai bucătăriei și a celor doi stâlpi de la pergola beciului îngropat. Așa că în timp ce eu am sunat oamenii care doreau să participe săptămâna următoare la atelierul cu baloți de paie echipa mea de viteji voluntari au ridicat și fixat restul de stâlpi.



Acum că stâlpii sunt pe poziție e nevoie de un planșeu. Bucătăria de vară va fi deschisă la nivelul solului iar mansarda va fi locuibilă. De aceea planșeul va fi dublu pentru a putea acomoda o termoizolație din baloți de paie.
Așadar am montat grinzile longitudinaleși cele transversale din grinzi dreptunghiulare de 5x10cm. Sunt grinzi subțiri și rare, grinzile longitudinale fiind la 1m distanță una de alta dar trebuie să susțina doar greutatea baloților planșeului. Pentru pardoseala mansardei vor fi montate alte grinzi mai sus, mai înalte și mai dese.
Pentru a fixa aceste grizi a fost nevoie să dăm nivelul. Pentru asta am folosit un furtun de nivel. Odată ce am stabilit un plan de referință, am chertat toți stâlpii la același nivel astfel încât să aibă un contact cât mai bun cu grinzile. Grinzile au fost fixate cu tije filetate de 12mm, șaibe și piulițe dublate la ambele caepte.




Peste aceste grinzi longitudinale am așezat grinzi transversale care vor susține scândura pe care vor fi așezați baloții de paie. Cim spuneam cum greutatea este mică grinzile transversLe sunt la 1m distnță una de alta.



Video ziua 2
Ziua 3 -12 mai 2021
No, planul din timp făcut nu s-a potrivit cu realitatea. Vremea de mâine se strică și parcă făcut nici cei de la gater nu pot să mă servească cu lemnul ce mai aveam nevoie pentru a continua lucrarea.
Ne-am adaptat deci la materialele ce încă le mai aveam, și la ultima zi de vreme fără precipitații.. Folosind dar nivelul intermediar creat ieri am dat nivelul din nou la varful stâlpilor folosind din nou furtunul de nivel.
Acum că avem un plan de referință am tăiat toți stâlpii la același nivel și am plasat grinzile ce vor susține acoperișul. Dacă anterior am folosit grinzi din lemn drept de 5x10cm acum am folosit lemn rotund de 10/15cm diametru. Dacă anterior am chertatstâlpii acum am chrtat grinzile, și dacă anterior grinzile erau atșate stâlpilor acum sunt așezate pe aceștia.
Pentru început am măsurat, chertat și tăiat cele patru grinzi din capete. Am lăsat partea mai grosă spre exterior pentru a susține în consolă streașina. Grinzile au fost diferit chertate deasupra fiecărui stâlp astfel încât partea superioară a grinzii să realizeze un plan orizontal. Acum că avem grinzile ce pornesc din colțuri știm exact distanța dintre ele deci putem fixa cu certitudine grinzile centrale.


Pentru a fixa aceste grinzi atât între ele cât și față de stâlp am folosit scoabe. Acestea se bat atât exterior cât și interior folosind pregăurire pentru a controla modul de batere (astfel se elimină riscul ca prin batere scoaba să miște sau să ridice grinda).



Acum veni și rândul pentru contravântuiri serioase, cele din laați precum am spus sunt doar temporare. Am folosit dar în fiecare colț lemn rotund de 10/15cm și 4m lungime. Am păstrat circa 20 cm față de sol si am marcat mijlocul grinzilor ce susțin acoperișul. Am realizat un sablon dintr-o scândură pentru a ști cât de lungi și la ce unghi să tăiem contravântuirile. Evident că unul sus și unul jos am ajustat la bardă fie contravăntuirea fie stâlpul până s-au potrivit numai bine, când lea-am fixat cu piroane.




Video ziua 3
Iaca atât s-a putut face. De mă întrebi pe mine am făcut mult și ne-am descurcat excelent. Voluntarii au fost extraordinari, atât muncitori cât și o extraordinară companie. Sper să le fi făcut plăcere și sper să fi învățat cevace le va folosi și mai târziu.
De încheiere am adunat ceva vreascuri și am pus de un foc de tabără în jurul căruia am mâncat, am băut și am glumit. Totul evident sub protecția lui Patrocle și a Șirei.
Pingback: Închide civilizației ușa în nas – Născut din țărână