Ca deobicei subestimez nivelul de efort și timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări. Parte din lipsă de experiență sau experiențe de calitate inferioară, parte deoarece introduc îmbunătățiri ce consumă foarte mult timp și parte pentru că nu am pe cineva cu experință cu care să mă sfătuiesc. Să revenim.
Mai întâi și mai întâi am trasat poziția celor 8 stâlpi. Pentru aceasta am folosit tije filetate de 12mm și 1 metru lungime. Mai întâi am trasat o linie cu primele 4 tije de pe o latură. Apoi pornind de la aceste tije am poziționat prin triangulație celelalte 4 tije. De la 2 tije am folosit două sfori cu bucle la capete cu lungime știută iar de celălalt capăt am prins noua tijă. Când ambele capete Prindeam aceste două sfori de două tije și capetele de tija pe care doream să o poziționăm și iaca poziția sigură a noii tije.Apoi am săpat 8 gropi de 2 lopeți lățime pe ambele direcții și de circa 50 cm adâncime. În fiecare groapă am poziționat un sac dublu, umplut cu sort de 3-5 cm, iar în jurul său până la completarea gropii tot cu sort. În sacul cu Sort am pus din nou tija prin triagulație și am compactat totul cu unealta mea de compactat din fier. Aici au apărut primele probleme. Ideea de a compacta saci cu piatră este una extrem de proastă odată pentru că sacii deși dublii (sac în sac) era de proasta calitate dar și pentru că atunci când lovești cu ceva tare și ai ceva fragil la mijloc acel ceva se va deteriora.
Apoi am ales 8 lespezi de piatră pe care să se sprijine stâlpii. Tijele filetate nu le-am luat doar pentru marcat ci sunt pentru o mai buna ancorare a bucătăriei de vară. Tija va împiedica atât alunecarea stâlpului față de lespedea de piatră dar și a lespezii de piatră față de pământ: 20 de cm sunt în stâlp, 10 cm sunt în piatră și nisip iar restul de 70 de cm sunt în sacul de sort. De aceea am dat gaură în piatră. Cu bormașina pe baterie am marcat locul de găurire apoi cu o corbă am finalizat lurarea. Cu bormașina electrică nu am fi reușit căci era pe baterie și nu aveam decât o baterie la dispoziție, iar din cauza căldurii din timpul zilei se încălzea abitir. Așa că ba eu ba Dinu am făcut cu rândul până am dovedit 8 pietre. Și da, pietrele nu erau rocă dură ci doar trovanți care în zona aceasta sunt ca ciupercile.
Până aici totul a mers conform așteptărilor însă aici a intervenit experiența, sau lipsa ei. Cănd să dăm nivelul cotei lespezilor de piatră pe care urma să așezăm stâlpii, denivelarea inițial nesemdificativă s-a dovedit a fi mai mare de 75 cm. Asta nu pare mult până realizezi că ar reprezenta 3,5mc de săpătură de mână prin strat vegetal și rădcăcini de suprafață ai copacilor. Așa că soluția a fost să alegem un punct intermediar astfel încât cele mai de jos lespezi să le înălțăm iar cele de sus să le excavăm mai puțin. De asemenea am introdus o treaptă care să ridice toată zona de gătit mai sus cu 30 cm și astfel cel puțin 2 dintre stâlpi și fundațiile lor să fie și ei mai sus.
Acum că am gropile pe poziția corectă am pus peste saci o bucată de geotextil peste care am așezat lespedea de piatră. între geotextil și lespedea de piatră am așezat niște nisisp pentru un contact perfect și pentru a stabili orizontala.
Cu fundațile pe poziție, lespezile de piatră și tijele la locul potrivit, am îndreptat stâlpii la partea de jos apoi i-am gaurit pentru a-i putea pune pe tije.Mai întâi o gaura scurtă dar de diametru mare pentru a intra piulița și mai apoi o gaura de 12mm dar lunga pentru tijă. Unul câte unul am luat stâlpii, i-am cocoțat pe lespezile de piatră înfigând tija în ei și apoi folosind lați i-am fixat de pământ sau de ceilalți stâlp pentru a-i face temporar stabili.
Stlpii odată pe poziție i-am tăiat la aceeași cotă pentru a putea poziționa grinzile principale. Acestea le-am pus direct pe stâlpi pe lungimea bucătăriei lăsând la capete 60 cm pentru streașină. Pentru acesta dat fiind că am lucrat cu lemn rotund am chertat fiecare piesa de lemn pentru a corecta diferenșa de diametru a aelementelor orizontale. Apoi am adaugat grinzile secundare care să lege structura și car esă ofere suprafață de sprijin pentru scandura podului ce doresc să o fac pe cele două capete.
Pentru a rigidiza întreaga structură am bătut mai întâi scoabe la îmbinarea dintre stâlpi și grinzile principale și dintre grinzile principale și cele secundare.Dar cum nu Rigidizezi o construcție doar cu niște scoabe am pus și contravântuiri din încăpățânare tot din lemn rotund. Așa că la fiecare contravântuire a trebuit să chertezatât stâlpul cât și grinda și apoi pentru siguranță să bat două cuie la fiecare capăt evident cu pregăurire.
Acum că structura de susținere îi gata am podit și cele două capete și pentru o vreme am pus prelata pesteaceastă scândură pentru a avea unde să ne ferim de ploaie.Și cum ploaia nu vine neapărat din cer ci poate veni ș ide la deal am construit și un zid din saci umpluți cu strat vegetal care în timp să devină verde.
Pentru o vreme a fost de ajuns dar am decis că îi timpul să finalizăm construcția așa că am ridicat și acoperișul. Pentru moment este doa ro prelată dar în curând sper să aib ăși căciula finală din țigla veche, ponosită.
Faina treaba. Felicitari!